Mircea Dușa: Proiectul de lege privind pensiile militare este gata

Mircea Dușa: Proiectul de lege privind pensiile militare este gata
Publicat: 11/04/2013, 18:22
Actualizat: 31/07/2014, 17:43

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat că a finalizat proiectul de lege privind pensiile militarilor, care încearcă să rezolve bulversarea sistemului creată în urmă cu doi ani, urmând să îl transmită până vineri spre dezbatere la ministerele Muncii și Internelor și la Serviciile de informații.

„Proiectul de lege este finalizat, o să îl înaintez la Ministerul Muncii și la celelalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar astfel încât să se revină la normalitate”, a afirmat Dușa, joi, înainte de ședința Comitetului Executiv al PSD.

El a subliniat că prin „cârpelile” legii date de Guvernul Boc s-au creat de fapt alte discriminări și de aceea este nevoie de o nouă lege, care să aplice principiile legii 164/2001 privind pensiile militare, care a funcționat normal 10 ani și nu a creat probleme.

Dușa a arătat că legea 164 a fost elaborată pe principiile legilor similare din statele NATO și nu a dus la inechități în sistem.

„Legea care a existat, legea 164 privind pensiile militare a fost o lege care a funcționat 10 ani de zile, nu a creat discriminări, a fost elaborată pe principiile legilor din țările NATO (…) Nu există evidență foarte serioasă privind veniturile pe care le-au realizat militarii. Eu nu caut vinovații, eu vreau să rezolv problema oamenilor din sistemul militar și eu întotdeauna respect legea și vreau să o rezolv cu respectarea legea și fără a crea discriminări și noua lege tocmai acest lucru face”, a afirmat Dușa, arătând că principiul contributivității care a fost introdus de Guvernul Boc nu a fost funcțional.

El a arătat că deși pe legea actuală s-a dorit să se scadă presiunea pe bugetul Ministerului, efectul a fost contrar.

„Atunci când s-a trecut de la legea privind pensiile militare la această lege, cheltuielile ministerului au crescut cu peste 500 de milioane. Dacă pensiile reprezentau 2 miliarde de lei, acum reprezintă 2,5 miliarde. Aplicarea acestui principiu al contribuției salariatului s-a dorit să se scadă presiunea pe buget, nu s-a scăzut, s-a crescut. Și eu cred că o revenire la normalitate este urgentă și nu se poate face decât printr-o nouă lege”, a spus Dușa.

El a amintit că la preluarea ministerului a găsit 18.000 de dosare nefinalizate care au fost rezolvate între timp, precum și 28.000 de contestații depuse.

„Am găsit 28.000 de contestații și se rezolvau patru pe zi, acum se rezolvă circa 100 de contestații, dar indiferent câte artificii am creat, problema nu se rezolvă decât printr-o nouă lege care să privească exact pensiile celor care provin din sistemul de Apărare”, a concluzionat ministrul.

Mircea Dușa a spus că noua lege poate fi adoptată și prin Ordonanță de urgență a Guvernului, însă el își dorește ca după ce va fi discutată cu rezerviștii și sindicatele militarilor să fie dezbătută și în Parlament.

„După aceea voi discuta în Guvern dacă să se treacă prin ordonanță sau prin Parlament prin procedură foarte rapidă. Eu sunt de părere că trebuie trecut prin Parlament, am foarte mult timp, trei ani cât am fost lider de grup parlamentar, am spus că există un abuz de ordonanțe de urgență”, a mai spus Dușa.

Ministrul a precizat că cel târziuvineri va trimite proiectul la Ministerul Muncii, la Ministerul de Interne, la Servicii.

„După ce va fi dezbătută și cu rezerviștii, cu structurile militare și cu sindicatele, voi veni cu legea în Parlament”, a mai spus Dușa.

Premierul Victor Ponta a declarat că așteaptă de la ministrul de Finanțe Daniel Chițoiu o soluție în privința banilor pentru pensiile militarilor, după ce PNL a anunțat că nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânși astfel fiind necesari pentru aceste pensii.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la finalul ședinței USL, că subiectul taxei de solidaritate de 10% a fost în discuție și urmează să mai fie analizat, precizând că le-a transmis partenerilor să nu vină la rectificarea bugetară cu solicitări de sume suplimentare dacă se opun acestei propuneri.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus, la rândul său, la finalul ședinței USL, că PNL se opune „categoric” introducerii unei taxe de solidaritate de 10%, susținută de premierul Victor Ponta, precizând că eventualele venituri la bugetul de stat nu sunt semnificative.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Ordin de la UE. Devine interzis în România. Măsura se aplică în toate statele membre
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu